O coaliţie de ţări „voluntare” din Uniunea Europeană intenţionează să preia până la 1.500 de copii migranţi în prezent blocaţi pe insulele greceşti, ca măsură de sprijin „umanitar”, a anunţat luni guvernul german, notează AFP.
Acest anunţ a fost făcut în timp ce şeful statului turc, Recep Tayyip Erdogan, este aşteptat luni la Bruxelles pentru întrevederi cu responsabilii UE privind situaţia migranţilor de la frontiera dintre Turcia şi Grecia.
„Pe plan european, în aceste zile au loc negocieri pe tema unei soluţii umanitare cu obiectivul de a organiza preluarea acestor copii în cadrul unei coaliţii ‘a ţărilor voluntare'”, a subliniat guvernul german într-un comunicat, fără să precizeze numele ţărilor implicate.
Mai mult la agerpres.ro