Cu ce contribuie Suedia la NATO?

0
383

Asemeni Finlandei, Suedia a solicitat anul trecut aderarea la NATO, sub presiunea războiului de agresiune pornit de Rusia împotriva Ucrainei. Dar, în timp ce Finlanda a devenit deja membră a Alianței Nord-Atlantice, Suedia nu, pentru că Turcia și-a folosit până foarte de curând dreptul de veto în privința admiterii țării scandinave, la fel ca Ungaria. Turcia a avut o problemă cu diaspora kurdă din statul scandinav, pe care o consideră împânzită de teroriști, iar Ungaria a fost deranjată de criticile aduse de Stockholm guvernării lui Viktor Orban. La începutul acestei săptămâni, președintele turc Recep Tayyip Erdogan a renunțat la a mai bloca aderarea Suediei. Iar Budapesta a transmis că dacă Ankara nu mai are nici o obiecție, nici Ungaria nu se mai opune.

Odată cu admiterea Suediei, întreaga coastă a Mării Baltice  – cu excepția coastei Rusiei și a enclavei rusești Kaliningrad, izolată între Polonia și Lituania – s-ar afla sub controlul statelor membre NATO. În cazul unui atac rusesc, de exemplu, statele baltice ar fi mai ușor de apărat. Trupele și echipamentele ar putea fi transportate mult mai ușor prin Suedia spre Estonia, Letonia și Lituania.

www.dw.com/

Lasă un răspuns