Grup Feroviar Român (GFR) a primit Certificatul Unic de Siguranţă (Single Safety Certificate), de la Agenţia Uniunii Europene pentru Căile Ferate (European Union Agency for Railways – ERA), acesta permiţâdu-i companiei să opereze în două ţări, respectiv România şi Grecia.
Un Certificat Unic de Siguranţă este valabil pentru o anumită arie de operare, pentru o reţea sau reţelele dintr-una sau mai multe state membre în care compania respectivă îşi desfăşoară activitatea.
Potrivit agentiei europene, acest certificat confirmă sistemul de managementul siguranţei implementat de Grup Feroviar Român, precum şi măsurile luate pentru alinierea la reglementările şi legislaţia în vigoare privind operarea în siguranţă în România şi Grecia, conform unui comunicat de presă.
Mai mult la bursa.ro