Miza alegerilor din Turcia și ce șanse are liderul opoziției să-l „detroneze” pe Erdogan în mai

0
167

La 100 de ani de republică seculară, Turcia creată de Mustafa Kemal Ataturk va trece prin alegeri prezidenţiale de importanţă istorică. Recep Erdogan, care conduce ţara de 20 de ani, a fost pe rând premier şi şef de stat, are un contracandidat puternic în persoana lui Kemal Kilicdaroglu, un politician discret, care a reuşit să unească partidele de opoziţie. Întreaga lume este atentă la aceste alegeri pentru că de ele depinde direcţia unui stat important atât pentru Vest şi alianţele democratice, cât şi pentru Est şi politicile autocrate. Mehmet Ogutcu a lucrat în diplomaţia Turciei şi face o analiză completă a posibilelor rezultate ale votului turcilor din 14 mai.

Paşaport diplomatic” este un program unic pe teme de diplomaţie şi politică externă. În ultimii cinci ani, printre invitaţii acestui program au fost importanţi lideri mondiali, precum Benjamin Netanyahu, Viktor Orban, Mahmoud Abbas, Yanis Varoufakis, Sergei Naryshkin, Jens Stoltenberg, Mohammad Zarif, Giorgi Margvelashvili, NaserJudeh, Iord Alan Watson, ca să menţionăm doar pe câţiva. De asemenea, majoritatea ambasadorilor acreditaţi în România şi Ungaria, precum şi o mare parte a membrilor diferitelor guverne internaţionale au fost prezenţi in programul produs de Cristina Cileacu.

Lasă un răspuns