E clar că Salonicul are un caracter aparte, dar uite că refuză să se lase băgat inginerește într-o cutiuță anume. Prea mare e întinderea istorică, prea mare și diversă zestrea primită de la toți care l-au nășit și locuit. E singurul oraș grecesc cu o istorie neîntreruptă de 2.300 de ani. Și fiecare stăpânire i-a lăsat o moștenire importantă, care se regăsește în arhitectură, mâncare, religie și în însăși identitatea orașului. Macedonenii au fost primii. Peste ei au venit romanii.
Apoi a fost epoca de aur a bizantinilor, când Salonic era al doilea centru al imperiului, comparabil cu Constantinopolul ca bogăţie și mărime. Din 1430 s-au instalat otomanii. Și abia din 1922 au revenit la timonă grecii, deveniți majoritari în Salonic abia după schimbul de populații în urma nefericitului război greco-turc terminat când 160.000 de elini au fost deportați din fostul Imperiu Otoman.
La începutul anilor 2010 veneau doar în jur de 4-500.000 de turiști în Salonic. Bifau Rotunda lui Galerius, statuia lui Alexandru, Piața Aristotel, o tură pe promenadă, și gustau eventual o bougatsa înainte să își ia la revedere de la Tunul Alb. Și cam atât. Azi e una dintre cele mai căutate destinații de citybreak din sud-estul Europei, care bate spre 2,5 milioane de vizitatori anual.
mai mult la /www.natgeo.ro/ng-traveler/ng-traveler-ng-traveler/34448-prinde-gustul-pentru-salonic